Daca am rezolvat si cu finantarea, ne ocupam in continuare de implementare. Ce inseamna acest lucru? Organizam selectiile de oferte (toate achizitiile din program se fac prin selectii de oferte: licitatii cu publicare pe site sau achizitii directe), ne asiguram ca aveti toate actele necesare, intocmim rapoarte trimestriale de progres precum si cererile de rambursare prin care va recuperati finantarea.
De asemenea, ne ocupam si de durabilitate. Ce inseamna asta? Conceptia comuna care presupune incheierea proiectului odata cu depunerea Cererii de Rambursare si incasarea finantarii este eronata. Trebuie sa stiti ca veti fi supravegheati in continuare pe o perioada de 3 pana la 5 ani, in functie de contract. Aceasta perioada de monitorizare presupune intocmirea unui raport anual si eventuale vizite din partea Organismului Intermediar. In general, se verifica daca v-ati indeplinit indicatorii asumati prin contract, daca v-ati pastrat obiectul de activitate, daca bunurile tangibile si intangibile achizitionate sunt inca in proprietate si altele. Prin semnarea contractului, permiteti accesul reprezentantilor OI/AM la toate documentele relevante ale societatii, pe intreaga perioada de monitorizare.
